Întâlnirea Eparhială a Tinerilor, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea[2026-10-11]foto: EGCO.ro / Eugen IvuţPe data de 10 octombrie 2026, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, a avut loc Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, celebrată cu ocazia Întâlnirii Eparhiale a Tinerilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţia Sa Virgil Bercea, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit tinerilor prezenţi în număr mare despre trei aspecte desprinse din Evanghelia după Luca (5, 27-32): chemarea, convertirea şi curajul. „Bine aţi venit la această întâlnire cu Domnul! Aţi auzit mai înainte Evanghelia citită de părintele diacon. Isus a trecut prin zonă, l-a văzut pe Levi şi i-a spus: «Vino după Mine!», iar el l-a urmat. Este foarte interesant! Voi aţi fost invitaţi să veniţi la această întâlnire, deşi aţi fi putut face alte o mie de lucruri, şi totuşi sunteţi prezenţi aici. Înseamnă că, dincolo de faptul că aţi venit la această Întâlnire Eparhială a Tinerilor, probabil că aţi auzit şi acel ceva din glasul Domnului, pentru că Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre trei lucruri: chemare, convertire şi curaj.” „Suntem chemaţi. Când şi cine ne-a chemat? De foarte multe ori, părinţii, prietenii, profesorii, dar, câteodată, ne cheamă şi Domnul. Puteţi să vă amintiţi un moment din viaţa voastră în care aţi simţit că Domnul v-a chemat? Gândiţi-vă la unul. Când a fost acel moment în care l-aţi simţit aproape pe Domnul? Când aţi luat o notă mică, când v-au certat părinţii sau, poate, când v-a supărat un prieten în care aveaţi foarte multă încredere şi aţi simţit că nu mai aveţi pe nimeni alături de voi? Oare atunci aţi simţit că Domnul vă cheamă? Apoi, Evanghelia ne spune că Levi a lăsat totul şi a plecat. Voi, astăzi, aţi lăsat totul şi aţi venit aici. Atunci când mama, tata sau un prieten ne roagă să facem ceva, lăsăm totul şi facem acel lucru, fiindcă avem încredere în celălalt. Când auzim un «bip» şi ştim că mesajul vine de la un prieten sau de la părinţi, lăsăm totul. Dar când aţi simţit că acel «bip» vine de la Domnul?” „Ce trebuie să lăsăm în urmă? Lucrurile rele, pe care trebuie să le îndepărtăm din viaţa noastră. Câte lucruri nu facem şi eu, şi dumneavoastră, fiecare dintre noi! De câte ori nu am dispreţuit pe cineva printr-un mesaj şi apoi ne-a părut rău? Trebuie să aveţi încredere în Domnul şi în voi înşivă, dar şi să ştiţi să discerneţi atunci când un prieten vă cheamă să faceţi ceva. Este important să ştim să ne convertim, să ne îndreptăm de la rău spre bine şi să alegem întotdeauna binele. Aţi văzut, cu siguranţă, pe reţelele de socializare ce se întâmplă în Franţa în această perioadă, dar, în acelaşi timp, aţi văzut şi cât de frumos s-au comportat tinerii cu ocazia vizitei Papei în Franţa. Noi unde ne situăm? Între cei care distrug totul sau între cei care fac binele? Alegerea vă aparţine fiecăruia în parte. Unii sunteţi elevi, alţii studenţi, aveţi deja capacitatea de a alege să faceţi binele, întotdeauna, mereu.” „Titlul întâlnirii de astăzi este «Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!». Cu curaj, în Domnul şi împreună cu Isus Cristos, putem face întotdeauna binele: să nu jignim, să nu supărăm, să ştim să fim senini, să mergem cu demnitate, să fim noi înşine şi să avem coloană vertebrală. Este foarte important, dragilor, ca, de-a lungul vieţii voastre, să învăţaţi să ascultaţi acel «bip» al inimii, pentru că el vine de la Domnul. De fiecare dată când auziţi acest semnal, să ştiţi să vă convertiţi şi să alegeţi binele. Să puneţi un «like» binelui! Atunci, cu adevărat, aţi îndrăznit, aveţi coloană vertebrală, ştiţi în cine credeţi şi încotro vă îndreptaţi. Aşa să mergem întotdeauna pe acest drum către Domnul! Amin!” La finalul Sfintei Liturghii, pr. Paul Popa le-a adresat câteva cuvinte tinerilor prin care şi-a exprimat bucuria şi recunoştinţa pentru participarea numeroasă la celebrarea liturgică. Ulterior, le-a oferit cuvântul celor doi tineri care au transmis mulţumiri, în primul rând, lui Dumnezeu, pentru darul credinţei şi al comuniunii, Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, preoţilor şi diaconilor, directorilor de licee, elevilor, lui Ovidiu Lazăr şi fetelor care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, precum şi tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului. Imediat după acest moment, pe soleea Catedralei „Sfântul Nicolae” a luat cuvântul Cătălin Măruţă. Acesta le-a mulţumit organizatorilor şi a vorbit despre credinţa sa, despre rolul de tată şi soţ, precum şi despre importanţa credinţei şi a iubirii în viaţa tinerilor şi a copiilor. Totodată, i-a îndemnat pe cei prezenţi să se apropie de Biserică şi de Dumnezeu, subliniind că adevăratele valori se regăsesc în credinţă, în iubire şi în sprijinul reciproc. A evidenţiat faptul că binele de zi cu zi se construieşte prin gesturi mici, prin care oamenii sunt alături unii de alţii. În încheiere, a subliniat că bucuria izvorâtă din credinţă şi din comuniunea trăită în Biserică este cu adevărat specială. În semn de recunoştinţă şi preţuire, Preasfinţia Sa Virgil Bercea i-a oferit în dar, două rozarii. După procesiunea de încheiere, seminariştii de la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi”, preoţii, diaconii şi episcopul au ieşit din catedrală, iar tinerii s-au îndreptat spre Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Aici s-au desfăşurat atelierele de lucru pe grupuri, participanţii au luat prânzul împreună, iar, la finalul zilei, s-au bucurat de un moment de comuniune, cântând şi dansând în curtea liceului pe imnul întâlnirii pregătit special pentru acest moment. (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Cristian Ciulea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-10-15 13:29:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1